Cu toții ne dorim ca copiii noștri să crească adulți sănătoși și fericiți. Una dintre premisele cele mai importante pentru o viață fericită sunt relațiile interumane sănătoase. Asta ne arată cel mai îndelungat studiu asupra vieții umane făcut vreodată (cel de la Harvard Univeristy unde 724 de bărbați au fost urmăriți timp de 78 de ani pentru a vedea ce anume produce fericirea în viață). Apare întrebarea: cum ne ajutăm copiii să întrețină relații sănătoase? Răspunsul pe scurt: având noi înșine astfel de relații, în special cu partenerul de viață. Așadar, ce învață copiii noștri din relația parinților?
Cum arată și cum se simte iubirea
Relația părinților reprezintă pentru un copil etalonul suprem pentru ceea ce înseamnă o relație de iubire între parteneri de viață. Ceea ce ne spunem între soți va fi pentru copil cum se “aude” iubirea. Cum ne mângâiem sau cum ne atingem va fi cum se “simte” aceasta la atingere. Sentimentele pe care le arătăm (zâmbim, râdem, plângem, țipăm, trântim) îl vor învăța pe copil care sunt stările predominante într-o căsnicie. Cu alte cuvinte, aceste expresii verbale si non-verbale sunt lecții cu titlul “Ce este iubirea in cuplu”.
Să luăm un exemplu fericit în care părinții se înțeleg bine și se respectă, își zâmbesc des, fac glume, se săruta, își cer scuze când greșesc. Copilul va reține că așa se comportă doi oameni într-o relație și la asta trebuie și el să se aștepte în viitor. În cazul în care părinții se răstesc, se jignesc, se lovesc chiar, nu manifestă grijă unul față de nevoile celuilalt, atunci acest tablou va reprezenta normalitatea la care se va aștepta copilul în relațiile sale.
Cum să se descurce în situații conflictuale
Cu toții ne mai și certăm cu partenerii, fie activ (țipăm, ridicăm tonul), fie pasiv (ignorăm, ne prefacem că nu ințelegem). Apoi, eventual, ne și împăcăm, fie în văzul copilului cerându-ne scuze sau marcând cumva sfârșitul conflictului, fie “de la sine” sau seara după ce s-au culcat copiii. Toate aceste alegeri vor arăta copiilor cum să se comporte când sunt furioși, sau pur și simplu în dezacord cu ceilalți. O ceartă între părinți oferă “live” lecții valoroase despre cum să își argumenteze ideile, cum și dacă să recunoască când au greșit. De asemenea, dacă este în regulă să jignești. Cum să reacționezi când ești jignit la rândul tău, dacă e mai important să ai dreptate sau să fii în armonie cu celălalt.
Cum să se raporteze la sine în relațiile cu sexul opus
Acest aspect este ceva mai subtil și mai greu de observat de unul singur. În formarea identității proprii copiii se identifică cu părintele de același sex, cel puțin până la adolescență, când începe procesul de individualizare. La baza identității de gen a unui copil va sta modelul oferit de părintele de același sex. Fetițele se vor uita către mame pentru a învața ce este o femeie, care este rolul ei în cuplu și în familie, cum este ea tratată de către bărbați. Băiețeii îl vor avea ca model pe tati pentru aceleași aspecte.
Ce este de făcut?
Aceste idei pot să ne sperie puțin, deoarece, de multe ori nu suntem conștienți de cum ne comportăm, sau nu vedem tabloul de ansamblu pe care îl prezentăm copiilor.
În primul rând, luarea unor decizii despre cum ne dorim să arate relațiile viitoare ale copiilor noștri in mod concret. Cum ne dorim sa se poarte alții cu ei? Cum considerăm că este sănătos și eficient să își exprime sentimentele? Când este momentul să pună capăt unei relații? Care sunt situațiile unde este bine să lase de la ei? Răspunsurile la aceste întrebări sunt date, în parte, de filozofia noastră de parenting iar, în parte, de modelele pe care le-am avut și noi la rândul nostru.
În al doilea rând, și adevărata piatră de încercare, pusul deciziilor în practică și exemplificarea lor pe viu în propriile noastre relații de cuplu. Dacă vreau ca copilul meu să aibă parte de afecțiune pe viitor, este bine să cer asta pentru mine și să ofer la rândul meu. Dacă vreau ca soțul sau soția sa să îi arate respect și blândețe, trebuie să fiu pregătit să fac și eu asta acum.
Nu este ușor, vor exista multe momente în care vom simți că am greșit, însă motivația este una importantă: bunăstarea copiilor noștri si calitatea relațiilor lor.