Senzația de dezrădăcinare și culture shock: cum le înțelegem?

Timp de citire 4 minute

De curând am avut o discuție foarte interesantă într-un eveniment DiaspoCafe. Am fost invitată pentru a vorbi cu participanții despre ce înseamnă să pleci din Romania și, mai ales, ce înseamnă să te întorci. Pe parcursul discuției am venit vorba despre dezrădăcinare și despre experiența subiectivă de a fi român plecat pe termen lung în străinătate.

Care sunt elementele experienței de a te simți dezrădăcinat?

Cuvântul ne spune destul de multe: înseamnă a te simți nelalocul tău, a simți că te-ai îndepărtat de zona ta de confort, că ți-ai “smuls rădăcinile”. Predominant, este o experiență neplăcută care vine cu anxietate, despresie, atacuri de panică și alte simptome și senzații fizice asociate. Însă ce anume stă la baza acestei experiențe?

Schimbarea de loc

Creierul este un organ căruia îi place rutina și previzibilitatea. Schimbările majore, bruște sunt un stres pentru psihic deoarece creierul trebuie să folosească multe resurse pentru a se modifica foarte rapid și pentru a face față noului mediu. După ce ai petrecut 2-3-40 de ani într-un loc, neuronii sunt conectați între ei în feluri extrem de specifice acelui loc și se crează foarte multe automatisme care fac viața mai ușoară. De exemplu, să spunem că ai trăit în București până la 25 de ani. Ești obișnuit cu un anume miros în blocul în care locuiești, cu un anume gust al mâncării cumpărate de la 2-3 supermarketuri (de unde cumperi, mai mereu, aceleași produse), iei mai mereu același autobuz sau linie de metrou, știi ce trebuie să faci când ninge abundent sau ploă mult, știi că dacă ieși în soare vara la ora 15:00 te ia leșinul și așa mai departe. Toate aceste lucruri sunt automate, nu te mai gândești la ele. Te comporți în consecință. Când te muți într-un oraș din străinătate, toate aceste automatisme trebuie șterse și rescrise cu ce e valabil acolo. Acest lucru înseamnă un efort colosal pentru psihic, iar efortul colosal = stres mare.

Schimbarea de cultură

Să luăm, apoi, cultura locului, adică oamenii. În același București, poate că atunci când mergi la piață te conversezi cu vânzătorul de legume. Ai învățat să ai un anumit gen de dialog cu șeful de la serviciu, care să fie suficient de adaptat cât să fii și simpatic și să nu o dai nici în partea cealaltă sa fii prea prieten. Cu prietenii tăi te vezi cu o anumită frecvență, oamenii te invită la ei acasă în cultura ta, de zilele de naștere ale cunoștințelor se cumpără cadouri și se face cinste. Lumea vorbește tare, uneori răstit, dar ai învățat sa nu le iei personal, ci să răspunzi conform situației. În țara în care te-ai mutat, oamenii își plătesc singuri consumația când sunt invitați la o zi de naștere. De cadouri, nici vorbă. Ceea ce tu credeai ca înseamnă că încerci să fii simpatic e luat drept intruziv de colegii de la serviciu. Șeful e zâmbitor mai mereu, dar foarte autoritar. La piață, vânzătorii nu stau la vorbă. Oamenii nu se invită unii la alții acasă, ci se văd exclusiv în localuri. Nu prea mai înțelegi nimic, reperele nu îți mai explică cum stai, dacă cineva te place sau nu, cum ar trebui să te porți sau să citești comportamentele celorlalți.

Memoria implicită

Un alt element care contribuie, după mine, mult la dezrădăcinare și la depresie este felul în care funcționează memoria implicită. Memoria este de doua feluri: explicită și implicită.

Memoria explicită este cea pe care o putem folosi intenționat, cea care are conținut accesibil constienței. De exemplu, ce am facut ieri sau la ce ora am o programare la doctor sunt informații stocate în memoria explicită pe care noi le putem folosi când avem nevoie de ele. Memoria implicită este plină de senzații, sentimente, reacții fizice care s-au imprimat în psihicul nostru și care, cumva, “colorează” experiența noastră. Uneori, când apare un anumit stimul (sau trigger), ne este activată doar memoria implicită, nu și cea explicită. În acele situații ne simțim într-un anumit fel, bine sau rău, dar nu ne este clar de ce anume. Gândiți-vă la ce vă amintește de copilărie: sunt mirosuri, gusturi, melodii, adierea vântului într-un anume fel, anumite cuvinte, etc. Când apar unul sau mai mulți triggeri de acest fel ne simțim imediat așa cum ne simțeam în copilărie când miroseam, gustam, sau auzeam lucrul respectiv. Aceste sentimente pot fi plăcute sau, dimpotrivă, neplăcute.

În locul unde ai crescut, memoria implicită este extrem de bogată și este stimulată foarte des. Totul în jur îți amintește de ceva și îți da o anumită senzație. Frecvența emoțiilor și senzațiilor implicite este mare, pe parcursul unei zile te simți când relaxat, când furios, când speriat, în funcție de ceea ce vezi și auzi în jur deoarece TOTUL este familiar și stârnește amintiri subconștiente. Când emigrezi, incidența mai ales a senzațiilor plăcute este foarte redusă, cel puțin la început. Lucrurile din jur nu mai stimulează senzațiile de relaxare, bucurie, confort pe care le stârneau acasă mâncarea, patul tău, zgomotul străzii pe care locuiai, mirosul ploii de vară, etc. Senzațiile de disconfort, pe de altă parte, sunt stârnite des de elementele de necunoscut. Și atunci se prodce un dezechilibru la nivelul acesta de senzații fizice. Corpul se simte ușor anxios mai mereu, iar, în timp, aceste senzații pot duce la depresie și/sau atacuri de panică.

În concluzie, atunci când emigrăm ne aruncăm în necunoscut. Resursele pe care ne-am bazat atâta timp și care funcționau într-un fel sau altul nu mai sunt la îndemână. Felul nostru de a înțelege realitatea în care trăim nu mai dă randament deoarece nu mai explică corect ceea ce trăim. În plus, ne lipsesc stimulii care ne ajutau să ne simțim în zona de confort și care ne ofereau relaxarea și calmul pe care zl are omul acasă la el. Toate acestea înseamnă stres, iar stresul prelungit poate însemna depresie și anxietate.

Dacă simțiți că vă copleșesc aceste senzații și nu mai reușiți să funcționați suficient, cereți ajutorul cuiva, poate chiar al unui specialist.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.