De ce să alegi un grup de terapie?

(Și de ce nu e doar un “substitut” pentru individuală)


Nu mai ești singură cu greul tău

Vezi că și alte femei trec prin aceleași frământări – și asta aduce o ușurare reală.
De multe ori am auzit în cabinet, sau chiar de la prietene:
„Credeam că sunt singura care gândește așa.”

Cadrul de grup ne ajută mult să ne simțim normale. Și îndreptățite să simțim ce simțim.


Claritate prin oglindire

Reacțiile celorlalte la povestea ta te ajută să-ți înțelegi mai bine blocajele.

Nu e mereu comod, știu. Și eu, când am participat la grupuri, am trecut prin toate stările. M-am făcut verde-albastră-mov.
Însă impactul este mare.
Și asta ne ajută să facem schimbări mai repede.


Eficiență de timp

Beneficiezi de profunzimea terapiei într-un cadru mai accesibil și compact.

Viețile tuturor sunt pline: copii, serviciu, taskuri.
Uneori nici nu începem o terapie individuală pentru că nu avem cum să ne luăm angajamentul acela săptămânal.

Grupurile pe care le organizez sunt lunare. Se întâmplă, de regulă, sâmbăta – ceea ce le face accesibile și pentru cele mai ocupate dintre noi.


Cost accesibil

Comparativ cu ședințele individuale săptămânale, costul unui grup este per total mai mic.
E o formă sustenabilă de a avea acces la terapie profundă, fără presiune financiară lunară mare.


Sprijin și apartenență

Primești energie, solidaritate și curaj din prezența grupului.

Personal, cred că în România purtăm o rană veche – lipsa de comunitate, moștenită din comunism.
Grupurile creează contexte vii, calde, în care se formează comunități care ne susțin în feluri ce ne pot surprinde.

Altfel faci schimbări dificile când ai 6–10 persoane cheering you on.


Învățare accelerată

Nu lucrezi doar cu povestea ta, ci și cu ale celorlalte.

Deși poate părea că „lucrezi” doar când vorbești, nu e deloc așa.
Procesul tău se adâncește prin poveștile celor cu care rezonezi.
Apar perspective noi, idei. Se mișcă lucrurile.


Întoarcere la tine

Regăsești un spațiu autentic, unde poți respira din nou în ritmul tău interior.

E un loc în care poți fi tu însăți – și ești văzută așa cum ești.
Nu e doar terapeutul care te susține.
Sunt și alte femei care validează, care îți oglindesc unicitatea. Și fac real sentimentul că e ok să fii exact așa cum ești.


Pe 18 septembrie lansez un nou grup pe care îl pregătesc cu grijă.

Dacă simți că ți-ar prinde bine să faci parte dintr-un astfel de spațiu, scrie-mi un mesaj și îți trimit detaliile cu prioritate imediat ce se deschide înscrierea.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *