Fiecare cultură vine cu un set de mesaje pe care membrii și le asuma sau se disociază de ele, însă, într-o formă sau alta, le știm cu toții. În terapie apare de multe ori conștientizarea faptului că anumite atitudini care nu sunt utile persoanei sunt, de fapt, o normă culturală românească. Am identificat câteva dintre normele cele mai comune și vă invit să reflectăm cum afectează pentru fiecare dintre noi felul în care ne spunem povestea.

Nu face X lucru pentru ca ne faci de râs!
Câți dintre noi nu au auzit de la părinții noștri sau de la bunici această faimoasă replică? Mesajul ascuns (și nu prea) este ideea ca acțiunile unei persoane reflectă în comunitate valoare altei persoane (părinții, bunicii, familia în general). În trecut, în comunități mici, acest lucru era oarecum adevărat. Părinții aflau ce au făcut copiii înainte ca ei să ajungă acasă în aceeași zi, lumea îi vedea de multe ori când făceau ceva ce nu se cuvenea. În ziua de astăzi, acest lucru nu mai este atât de valabil și, în plus, devine contra-productiv într-o lume globalizată unde omul trebuie să fie deschis, curajos, sociabil. Rușinea nu ajută prea mult la asta.

Dar X cât a luat?
Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare moment când am auzit asta… Mesajul aici este că performanța se poate evalua doar în comparație cu ceilalți. Sugerează copilului ca scopul lui este sa îl ajungă din urmă pe X, nu să afle lucruri interesante sau sa fie curios, implicat. Copiii și, mai târziu, adulții ajung să facă performanță doar stresându-se cu ideea că pot oricând sa fie depășiți de cineva și, atunci, întreaga stimă de sine are de suferit.

Zi ca ei și fă ca tine!
Mesajul aici ar fi că o colaborare nu este posibilă, iar, dacă ceilalți nu sunt de acord cu tine, tu mergi înainte cu planul tău orice ar fi. Feedback-ul celor din jur este esențial unui proces de creștere și unei stări de bine psihic. Nu e nimic în neregulă să te răzgândești sau să accepți că ai greșit. Dimpotrivă, este de multe ori o calitate. Mesaje de genul acesta izolează persoana într-o lume în care nu poate fi înțeles, acceptat, apreciat sau ajutat când are nevoie. În termeni tehnici, această atitudine ar putea fi denumită chiar pasiv-agresivă.

Nu obții ce vrei decât dacă ai gura mare.
Agresivitatea verbală se vede și se simte în mediul social românesc de fiecare dată când apare un conflict. Lumea se “înarmează” și se duce, de multe ori, un război surd, fiecare parte susținându-și punctul de vedere cu înverșunare. Soluții astfel nu se găsesc iar lumea rămâne, la final, cu senzația de furie, singurătate, deznădejde. Noi, românii, nu prea am putut exersa mușchiul discuțiilor productive în contradictoriu, ele nefiind punctul forte al unui regim comunist, totalitarist, cum a fost cel ceaușist. Efectul asupra persoanelor poate fi că atunci când anticipăm că vom fi în dezacord cu cineva ne enervăm imediat și comunicarea are de suferit. Poate că dezacordul ar fi fost rapid rezolvabil dacă situația nu ar fi escalat așa de iute.

Suntem tare curioase ce alte mesaje simțiți voi că v-au afectat scenariul de viață personal. Vă invităm sa ne lăsați un mesaj la secțiunea de contact și putem scrie un nou articol în care să analizăm și aceste norme culturale mai în detaliu.