Fenomenul de disociere este unul firesc pentru creier. Il folosim zilnic, in moduri care nu ne pun probleme. De exemplu, o forma de a ne disocia este atunci cand incercam sa fim atenti la ceea ce facem, ignorand in acelasi timp zgomotele din jur sau alte distractii. Ne disociem cand dam un examen si nu dorim sa lasam emotiile sa ne copleseasca.

Disocierea devine problematica in momentul in care pierdem, chiar si temporar, contactul cu noi insine si cu realitatea. Iata cateva forme de disociere nesanatoasa:

• exista momente in zi care sunt ca o “gaura” in memoria noastra, nu ne mai amintim ce s-a intamplat (spre exemplu, in timpul unei certe cu cineva, pe strada, la serviciu, etc.)
• nu ne mai amintim detalii despre noi insine sau despre viata noastra
• ne gasim intr-un loc si nu mai tinem minte cum am ajuns acolo
• sentimente de irealitate: simtim ca lumea din jur nu este reala, ca noi nu suntem reali, senzatia ca lumea din jur e in “ceata” (termenul “tehnic” este derealizare)
• senzatia ca ne privim din afara noastra (termenul “tehnic” este depersonalizare)
• senzatia ca corpul nostru se modifica fara controlul nostru

De multe ori, disocierea apare in cazul persoanelor care au suferit anumite traume. In situatii traumatizante, corpul incearca sa protejeze mintea de a fi coplesita prin deconectarea ei de senzatiile fizice. Uneori, acest proces este foarte intens, direct proportional, poate, cu intensitatea traumei. Senzatiile din corp raman blocate intr-o “capsula” inaccesibila constient pentru ca ar fi prea coplesitor sa simtim toate sentimentele incapsulate acolo. Desi ele nu ajung sa fie obersvate la nivel constient, de multe ori, ele se manifesta la nivel fizic prin dureri, blocaje musculare, boli somatice sau la nivel psihic prin depresie, anxietate, tulburari de mai multe feluri.

Atacurile de panica si flashback-urile sunt doua modalitati prin care continut disociat ajunge sa devina evident. Sunt senzatii si imagini pe care nu prea le putem lega in mod logic sau coerent de ceva anume, insa sunt foarte neplacute si sperie persoanele care le experimenteaza.

Atunci cand disocierea ajunge sa ne puna in pericol (cum ar fi in cazul exemplelor de mai sus), este indicat consultul medical pentru a fi siguri ca ne mentinem in siguranta. Uneori, in functie de caz si de severitate, medicul de familie poate recomanda un consult psihiatric. In paralel cu relatia cu medicul, este recomandat ca persoanele care sufera de disociere sa fie si in psihoterapie personala, individuala sau de grup. Continuturile blocate din trecut isi pot gasi locul in mintea constienta, ele pot capata noi sensuri si chiar ne pot ajuta sa crestem. Cu ajutorul medicului si psihoterapeutului, persoanele se pot simti in siguranta si pot integra partile negate din viata lor intr-o maniera sanatoasa si constructiva.

Doi autori care scriu despre disociere si trauma sunt Peter Levine (In An Unspoken Voice) sau Bessel Van Der Kolk (The Body Keeps The Score).