Traitul se face doar in prezent

Timp de citire 3 minute

Cat timp petreceti facand planuri? Sau incercand sa luati decizii in plan ipotetic? Sau amimtindu-va cum era acum un an/o luna/saptamana trecuta?

Eu tind sa petrec mai mult timp in capul meu de la o vreme decat fiind prezenta in viata mea. Asta nu imi place deloc. Întotdeauna am fost ‘a thinker’ dar de cand mi-a devenit clar ca voi avea un copil (prin luna a 6a de sarcina) am resimtit o nevoie extrem de intensa de a face planuri si de a ma proiecta in viitor, incercand sa definesc cum voi trai, ce fel de mama voi fi, unde voi locui etc.

Am citit de curand ca creierul femeilor se schimba in sarcina si pentru primii cativa ani (2-3) din viata copilului. Memoria scade drastic. Asta poate fi ca consecință a nevoii de a uita cum au fost sarcina si nasterea, ca altfel am dispărea ca specie. Apoi, drept consecință a nevoii de a te concentra pe copil. Daca tii minte tot ce ai pe to-do list nu o sa ai timp de copil, iar natura nu vrea sa te lase sa iti ignori copilul.

Dupa memorie, urmeaza atenția si capacitatea de empatie. Atentia se concentrează asupra copilului iar nivelul de empatie creste foarte mult. De asta acum nu ma mai pot uita deloc la drame, unde intainte vedeam numai nenorociri in materie de filme. Acum iau o binemeritata pauza. Studiile spun ca ne revenim din aceasta schimbare cam 2-3 ani dupa nastere, insa unele schimbari pot fi permanente. Ceea ce mi se pare incredibil, mereu ma intreb cum de nu mi-a zis nimeni inainte sa nasc?! Cum de celelalte femei tin pentru ele aceste schimbari efectiv life-changing?

O alta schimbare, despre care vorbesc si in inceputul acestui post, este nevoia mamelor de predictibilitate si stabilitate. Asa cum copiii mici au nevoie de rutina, aparent mamele lor au nevoie sa stie ce le rezerva viitorul. La nivel micro, asta inseamna ca avem nevoie sa stim SIGUR ca ne putem baza pe acea ora sau doua sau 15 minute in zi care sunt doar ale noastre. La nivel macro, inseamna sa stim ca avem controlul asupra a ceea ce va veni, cum ne crestem copilul, cum ne traim noua viata.

In vreme ce la nivel micro este posibil sa obții o predictibilitate decenta care chiar  ajuta sa te simti mai bine si previne burn-out-ul, la nivel macro ceea ce putem obtine este doar o iluzie a controlului. Nu putem prezice viitorul si nici preveni mai nimic de fapt. Aici intervine problema, cel putin pentru mine. Simt o nevoie mare de a controla viitorul si de a trai autentic si multumitor insa asta ma propaga intr-o vesnica planificare si overthinking, la sfarsitul carora sunt mereu in acelasi punct de unde am pornit de fapt. Si am orice numai trai autentic si multumitor nu in momentul ala.

Traitul in prezent face referire la a petrece timp (cat mai mult posibil) fiind implicat cu toate simturile in ceea ce se petrece intr-un moment dat. Este ceea ce numim ‘a trai din plin’. Ca noua mama simt nevoia sa reiau traitul acesta din plin si sa investesc energia creatoare care ma invaluie in ceva nou si plin de inspirație. Mai putin overthinking, mai mult trăit.

Cine mai simte ca mine?

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.