Fiecare dintre noi face parte dintr-o cultură (cu care identifică mai mult sau mai puțin). Eu sunt româncă. Odată cu plecarea din țară, am intrat intr-o nouă cultură: cea a emigranților (sau expaților, ca să sune puțin altfel). Această cultura funcționează oarecum ca o minoritate, este un grup de oameni care au un stil de viață asemănător (dificultăți, credințe, valori similare), diferit de al majorității în locul în care trăiesc. Când eram, deci, plecată din țară, simțeam o mare nevoie sa discut cu acești oameni aspectele care ne legau: dorul de casă, diferența resimțită față de cultura majoritară, ce inseamnă pentru fiecare din noi experiența mutării, etc. Ajunsă înapoi între ai mei, totuși nu am părăsit cultura expaților. Ea e parte din mine acum, și va fi mereu. Șiii surpriză, am resimțit față de propria mea cultură cam aceleași lucruri pe care le simțeam față de cultura adoptivă: diferențe, nepotrivire pe alocuri, discomfort, dor de locul din care plecasem (reverse culture shock).
Am participat de curând la o întâlnire cu românii plecați/întorși din România – DiaspoCafe, eveniment susținut de România ReConnect. A fost o experiență interesantă, ocazie cu care mi-am reamintit un aspect pe care îl uitasem: ce se schimbă în tine nu mai dă niciodată înapoi. Chiar dacă te reîntorci, nu te întorci la fel cum ai plecat. Nici locul unde te-ai întors nu mai e același. Singura constantă în viață este schimbarea, cu alte cuvinte.
Am mai aflat, însă, și lucruri noi. De exemplu am constatat cu entuziasm că există o subcultură românească new age, și anume emigranții de a doua generație. Oameni care au plecat din țară cu părinții când erau mici, au trăit în afară mulți ani, iar acum unii dintre ei se întorc ocazional pentru a reconecta cu țara lor de origine. Nu am întâlnit încă destul de mulți pentru a putea formula o părere despre ce au sau nu în comun, însă la cei câțiva pe care i-am întâlnit aici m-au impresionat energia și entuziasmul. Oameni curioși, interesați, care vor să facă lucruri cu impact. Oameni legați de cultura românească în moduri surprinzătoare, prin eforturile făcute de părinții lor la distanță. Ce a fost foarte interesant pentru mine este că părinții lor erau încă în străinătate, așadar ei se întorsesera să își creeze propria legătură cu România.
O altă subcultură românească reprezentată la această întâlnire a fost cea a străinilor care locuiesc de mai mulți ani în România. Oameni care consideră România a doua lor casă, îi iartă mult mai multe decât românii originari, găsesc resurse pentru a trăi o viață împlinită aici, bineînțeles, pentru fiecare alta. Mai erau români cu rude plecate, români care se gândeau să plece, români întorși după 20 de ani, români care iubesc România și nu vor sa plece din ea.
Una dintre concluziile mele a fost că alegerea plecatului sau rămasului este una marcantă pentru românii de astăzi. Își face loc, ușor ușor, în cotidianul nostru, astfel încâ majoritatea dintre noi facem parte dintr-o subcultură sau alta conexă cu diaspora. Asta nu e de ignorat ca importanță în mentalul nostru colectiv. Este o oscilare între două lumi, și, dacă nu ești atent, poți rămâne suspendat. Aduce, totodată, o notă de multiculturalitate într-o țară cu relativ puțin imigranți și cu o cultură destul de omogenă.
Un lucru care mă supără este că nu există o discuție la nivel larg despre aceste aspecte. După părerea mea, DIaspoCafe ar trebui să fie un fenomen larg, televizat în fiecare dumincă, transformată în campanii de conștientizare. Diaspora reprezintă aproape 20-25% din populația țării, este ENORM. Nici nu am început să înțelegem ce înseamnă asta pentru identitatea noastră națională, pentru familiile de români, ce consecințe are pe termen lung. Darămite ce este de făcut. Discuția despre emigrație si despre efectele asupra culturii românești este una necesară, urgentă, long overdue. Mi-am propus să scriu mai des despre această problematică, deși nu am o platformă influentă de comunicare, însă pentru mine devine important de purtat această discuție, la orice scală.
Sursa foto: Pagina de FB DiaspoCafe