Stau sa constat ca sunt 2 feluri de decizii de viata: cele bazate pe dorinta de progres si cele bazate pe frica de a pierde ceva ce ai deja. Daca ai 100 de lei, ii investesti pentru mai bine sau schimbi perdelele sa nu se rupa cand iti e lumea mai draga?
Ambele variante sunt la fel de valide, aici e buba. E foarte important sa nu iti fie mai rau, frica este un sentiment profund uman de care nu scapa nimeni si care te alerteaza ca exista un pericol. Te obliga sa găsești variante de a scapa de el. In schimb, scopul fricii va fi mereu evitarea prapastiei in loc sa fie inaltarea. Aici intervine curajul.
Curajul, zicea cineva mai destept ca mine, este sa actionez in ciuda fricii, nu in absenta ei. Una fara alta nu există. Sau nu se numeste asa. Curajul este sa stii ca exista un pericol, insa sa stabilesti ca prioritate cresterea personala si sa risti.
Este o tema importanta pentru mine astazi cand, la fel ca in fiecare zi a vietii mele recente, ma gandesc la intoarcerea in Romania. Decizia de a ramane in strainatate este una bazata pe teama, sunt terorizata sa constat ca am idealizat ideea de a veni inapoi si am pierdut confortul meu si al familiei mele. Dar asta nu schimba faptul ca imi este destul de clar ca mai mult decat un echilibru confortabil departe de tara nu vom avea. Decizia de a ne intoarce este bazata pe dorinte si vise. De cariera pentru noi, educație buna pe care sa mi-o pot permite pentru copil (o grădiniță Montessori este la jumatate de pret in Bucuresti), a fi mai aproape de familie, MANCAREAAAAA.
Am fost de curand la mare in Vama, unde am mers toata adolescenta. Nu mai e nimic la fel, nu ma înțelegeți greșit. Dar e ok asta. E chiar mai bine sa simt ca lumea si peisajul se schimba odata cu mine. Altfel ar fi dubios. Ceea ce vreau sa zic este ca mirosul apei de mare daca nu se amesteca cu mirosul de șuberec nu stârnește emoția AIA. Amintirile din copilărie sunt cele care trezesc plăcerea aia de copil si relaxarea totala. Ne fac sa ne intoarcem cumva in brațele mamei, la plaja, cand stateam sub umbrela si ne lua somnul. E la fel si cu locurile in care am copilărit, aerul de seara, etc. Sunt lipite de sufletul fiecăruia dintre noi.
Intrebarea este ce alegem? Ce e mai important? Teama de a pierde controlul sau speranta ca riscand o sa atingem fericirea?
Va zic cand am luat decizia 🙂