Acesta este un articol despre mine și despre acest blog, un proiect tare drag mie. Îmi dau seama că scriu la el de vreo doi ani deja, ceea ce e ceva, eu nefiind o scriitoare foarte prolifică. M-am gândit să împărtășesc cu voi istoricul acestui blog, cum i-am ales numele și ce îl face special pentru mine.

Începutul

Am pornit blogul într-o vară pe când locuiam în Praga încă, venisem acasă în București cu fiica și soțul. Fetița mea abia împlinea un an. Fusese un an superb, dar greu, în care eu mă schimbasem radical, de fapt, nu prea mai știam nici eu cât de mult mă schimbasem sau dacă mai rămăsese ceva la fel ca înainte de copil. Un lucru era încă adevărat despre mine, ceva ce știam ca adevăr dintotdeauna: îmi plăcea foarte mult să învăț despre oameni, despre copii, să mă simt parte dintr-un tablou mai larg, a bigger picture. Din acest motiv, unele dintre momentele de relaxare cele mai plăcute după zile intense de mămicie erau la sfârșitul zilei, când copilul dormea, iar eu citeam bloguri si articole despre parenting, Montessori, viața de femeie și unduirile ei, psihologia copilului, neurobiologie, etc. Aceste momente îmi hrăneau mintea și sufletul și mă redau pe mine mie insămi. Erau momente în care mă simțeam ancorată, bine înfiptă în identitatea mea schimbătoare.

Numele

Așadar, în vara aceea mi-am dat seama că am și eu câteva lucruri de spus. Am scris câteva articole, destul de personale, pe care mi le citeau mai ales prietenii și familia. Apoi am fost la un workshop de constelații familiale. Nu știu dacă știți ceva despre ele, pe scurt, sunt o formă de psihoterapie care îți cere să enunți o intenție (ceva ce îți dorești, o schimbare pe care o vrei) și apoi să alegi din grup oameni care să reprezinte persoane din istoricul tău și elemente ale intenției enunțate. Apoi se lucrează cu persoanele respective, există o mare incărcătură emoțională și reies foarte multe elemente simbolice. Long story short, intenția pe care am lucrat-o eu a fost “Vreau să trăiesc cu curaj”. Îmi doream să recapăt curajul pe care îl aveam odată, disponibilitatea de a îmi asuma riscuri, bucuria de viață. Doream să fiu un model de acest fel și pentru fetița mea. A fost un workshop intens, bineînțeles, iar apoi, leaderul grupului ne-a spus că este bine să nu dezvaluim prea multe din cele întâmplate pentru a nu risipi energia care va lucra în subconștientul nostru dupa aceasta experiență. Ok.

Peste vreo două săptămâni, am zis hai sa cumpăr un domeniu pentru începutul meu de blog. Nu era mare blog, însă mie îmi dădea o stare de bine, așa că am zis hai. Ce domeniu să cumpărăm? Cum vrei, Corina, să ți se numească blogul? Apăi Trăiește cu Curaj, zic eu. JUR că nu am făcut nici o conexiune cu acel workshop. Mi s-a părut ceva spontan. Am luat domeniul, am continuat să scriu, cred ca abia la niște luni bune distanță, pe când povesteam cuiva despre workshopul la care am fost, m-a lovit numele bloglui. Mi s-a părut ceva foarte interesant, apropo de energia subconștientă care lucrează în noi. Ha.

Au fost apoi luni bune (spre un an) în care nu am scris nimic. Ceea ce nu este atipic pentru mine, eu funcționez foarte mult pe bază de emoție, ea mă ridică, însă tot ea îmi și strică ploile când vine vorba despre disciplină. Însă în momentul acela, în al doilea al de viață al fiicei mele, nu eram încă pregătită să reaprind partea profesională din mine. Nu avea încă loc de partea de mamă din mine, care abia învăța să fie și prindea curaj (ha!) să își asume noua viață. Tot în anul acela ne-am mutat și înapoi în România, ceea ce a fost destul de stresant. Odată mutați înapoi, eu am reînceput serviciul, trainingul în psihoterapie, viața profesională în full swing. Atunci am devenit mult mai inspirată și la scris, am scris cel puțin lunar (ceea ce, pentru mine, e mare lucru) și chiar am îndesit postările.

Motivația

Motivul pentru care nu scriu foarte des este că, din nou, aștept emoția aceea creatoare, inspirația. Asta o dată. A doua oară. aștept să am ceva de spus și să mă fi documentat o vreme asupra subiectului. Eu citesc foarte mult, multe dintre informațiile din lecturile mele intră în postări, deoarece eu apreciez părerile argumentate și bazate pe facts cât de cât. Documentarea aceasta, pentru mine, durează.

Blogul acesta reprezintă o modalitate prin care eu aleg să trăiesc cu curaj. Nu îmi este mereu confortabil să mă expun în felul acesta, e un risc pe care mi-l asum. Ceea ce scriu chiar reflecta cine sunt eu și ceea ce gândesc. Iar a fi sincer și onest pe internet este un risc 🙂 Însă îmi amintesc, mereu, cât de mult bine îmi făceau mie articolele pe care le citeam după ce reușeam să adorm copilul și timpul era, măcar pentru puțin timp (până la prima trezire) din nou al meu. Acest lucru îmi doresc să îl ofer și eu altora: sentimentul de a face parte dintr-un grup de foarte multe femei care gândesc și simt lucruri asemănătoare, idei si consolare atunci când se termină resursele sau intervine epuizarea, dezamăgirea, singurătatea. Și, nu în ultimul rând (poate chiar în primul), inspirația de a trăi cu curaj și a ne reasuma puterea.